Calendar evenimente

free counters vizite

Festivalul național Cununa Petrolului

17 Iulie 2012
Festivalul național Cununa Petroluluihover

Oraşul Moreni a găzduit, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi "Cununa petrolului".

 

Concursul s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă, respectiv 7-10, 11-14 şi 15-19 ani şi a cuprins, ca şi în anii anteriori, trei secţiuni de muzică, o secţiune de artă populară-ateliere de lucru şi o secţiune de expoziţie - concurs de costume populare.

 

Pe scena festivalului au participat elevi ai palatelor si cluburilor din ţară. Fiecare institutie a participat cu unul sau doi, pentru fiecare categorie de vârstă şi fiecare secţiune de muzică.


Din juriul festivalului condus de Titus Andrei, a facut parte Viorel Gavrilă, Benone Sinulescu, Laurenţiu Cazan, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Ilie Micolov. Aceştia au susţinut şi câte un recital alături de Fuego, invitat special si micuţa Maria Crăciun.


Anul trecut, câştigătoarea trofeului la secţiunea de Muzică Uşoară a fost Gabriela Bejan de la Palatul Copiilor din Braşov, iar câştigătoarea trofeului la secţiunea de Muzică Populară a fost Roxana Croitoru de la Palatul Copiilor din Tîrgul Jiu.

 

Anul acesta Festivalul Cununa Petrolului 2012 și-a desemnat câștigătorii

 

Trupa Youvenis a câștigat trofeul secțiunii Pop-Rock

 

Cea de-a IV-a editie a festivalului "Cununa Petrolului", desfășurată în acest final de săptămână, la Moreni, și-a desemant câștigătorii.
Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni, respectiv muzică populară, muzică ușoară și, pentru prima dată, anul acesta, muzică rock.

Toate secțiunile au fost adresate elevilor dat fiind faptul că, la concurs participa elevi proveniți de la palatele și cluburile copiilor din țară.

 

Maria Crăciun a primit un trofeu pentru recitalul susținut la Moreni

 

Trofeul la secțiunea de muzică ușoară a fost câștigat de Andrada Tudosă din Târgoviște, iar la muzică populară, trofeul a revenit lui Eusebiu Gafiță din Suceava. La noua secțiunea inclusă în festival, cea a trupelor pop-rock formată din elevi, câștigători au fost tinerii din trupa Youvenis din Întorsura Buzăului.


Așa cum remarca și Titus Andrei, secțiunea pop-rock a fost foarte bine primită, tinerii prezenți dovedindu-se foarte buni. Din juriul condus de Titus Andrei, au mai făcut parte Adrian Daminescu, Mihai Constantinescu, Laurențiu Cazan, Ilie Micolov, Mihai Constantinescu și solista de muzică populară Cristina Preda. Aceștia au susținut și câte un recital pe scena festivalului de la Moreni. Alături de ei, sâmbătă seară, a susținut micro-recital și micuța interpretă Maria Crăciun, care s-a bucurat de un mare succes la publicul din sală.

 

 

 

 

O voce remarcabilă a Municipiului Moreni este ALEXANDRA IONITA (14 ani)

 

 

Cât și mulți alții .....

Galerie Foto

Inapoi