Calendar evenimente

free counters vizite

Ovidiu-Victor Schumacher

Actorul Ovidiu Schumacher s-a născut la 26 iulie 1942, in localitatea Moreni din judeţul Dâmboviţa.

 

A jucat si a regizat spectacole de teatru, a apărut in filme cunoscute ca Operaţiunea Monstrul, Tufă de Veneţia, Brigada Diverse intră in acţiune.
L-a interpretat pe Titi din filmul Felix si Otilia, ecranizare a romanului Enigma Otiliei de George Calinescu, a fost v la München vânatorul din Operaţiunea Monstrul.
Studii: Institutul de Arta Teatrala si Cinematografică, promoţia 1965


Cariera:

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale din Bucureşti în anul 1965, la clasa profesorului Ion Finteşteanu.

 

A fost repartizat la Teatrul Bacovia din Bacău si a interpretat acolo roluri ca Brackenburg din piesa Egmont de Goethe, Ion din Idolul si Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, omul din Omul de la miezul noptii de Virgil Nistor, calugarul din Io, Mircea Voievod de Dan Tarchila, Trotter din Cursa de soareci de Agatha Christie, Socrate din Norii de Aristofan, Donal Davoren din Umbra unui franctiror de Sean O' Casey, etc.

In 1969 devenea asistent al profesorului Octavian Cotescu la Institutul de Artă Teatrală şi Cin
ematografică din Bucureşti. A regizat spectacole pentru studenti: Opera de trei parale de A. Brecht, Vedere de pe pod de A. Miller, Cercul in patru colturi de Kataev.

 

In 1974 începea sa joace pe scena Teatrului Bulandra din capitala, in roluri ca Chitimia din Filozoful particular, vecinul din Alibi de Ion Baiesu, soldatul din Soldatul fanfaron de Plaut, Kosih din Ivanov de A.P. Cehov, Stratos din Raceala de Marin Sorescu, Arcadi Sergheevici din Infidelitatea conjugala de Leunid Zorin. A regizat spectacolul Palaria florentina de Eugene Labiche.


A debutat in cinematografie cu filmul Prea mic pentru un razboi atat de mare (1969). A mai jucat in: Brigada Diverse intra in acţiune (1970), Felix si Otilia (1971), Oraşul văzut de sus (1975), Operaţiunea Monstrul (1975), Tufa de Veneţia (1976), Gloria nu cânta (1976), Iarba verde de acasa (1977), Profetul, aurul si ardelenii (1977), Totul pentru fotbal (1978), Speranţa (1979), Drumul oaselor (1980), Labirintul (1980), Am o idee! 1981), Stefan Luchian (1981), Comoara (1982), Faleze de nisip (1982), Primavara bobocilor (1986), Totul se plateste (1986), Anotimpul iubirii (1986), Zambet de soare (1987), Secretul armei secrete (1988), Expediţia (1988), Un bulgare de huma (1989), Cocosul decapitat (2007).

 

In 1989 a emigrat in Germania. A fost crainic la Radio Europa Libera, preda actoria la Institutul de Artă Teatrală Athanor din Burghausen, Germania.

 

In prezent locuieşte la München.

Inapoi